Frumusete

Independenta feminina

independenta feminina

Viitorul sună bine pentru copiii responsabili

Copilăria mea, perioada vieții în care se spune că se așează bazele viitorului adult, nu a fost tocmai ușoară. Încă de la frageda vârstă de 10 ani a trebuit să devin responsabilă din multe puncte de vedere și să trec destul de repede de la nostalgia păpușilor și a jucăriilor la maturitatea grijii față de frații mai mici sau de problemele gospodăriei. Toată această grabă spre „omul mare” firește că m-a responsabilizat și m-a educat de la sine spre un spirit independent, liber, stăpân pe sine și pe situație. Îi datorez vieții încă o viață pentru a mulțumi că toată această situație m-a făcut să fiu omul de astăzi (o altă lecție cea cu mulțumirea despre care am să scriu mai jos).

Cine sunt? Cred eu că sunt un om pregătit de orice. În timp ce problemele din copilărie sau familiale îi fac pe unii să deraieze de pe calea cea bună și să se refugieze în tot felul de lucruri dăuntoare, pe mine m-au întărit și m-au făcut să fiu pregătită de orice.

De ce este nevoie pentru a forma un om responsabil și independent?

Sigur că familia ideală înseamnă ca ambii părinți să fie uniți laolaltă, să fie înțelegere, să fie pace, să fie iubire. Dar ia încercați ca pe lângă toate acestea să le oferiți șansa copiilor dumneavoastră să fie și independeți. Învățați-i responsabilitatea de mici, învățați-i să muncească, să aprecieze și puținul și belșugul și veți vedea cum nici nu ați visat vreodată, ce oameni geniali puteți crește. Indiferent că e vorba de fete sau băieți. Orice om, indiferent de sex, are nevoie să fie bine ancorat în realitate, stăpân pe sine și pe emoții, realist, deștept, deschis la minte pentru a reuși pe toate planurile. Cum va reuși să-și însușească aceste calități din moment ce nu are ocazia să le exerseze? Dacă îl țineți mereu de mână nu va avea cum să le învețe, poate nici măcar cum să le înțeleagă.

Poate că nu sunt eu cea mai potrivită persoană pentru a da cuiva sfaturi despre cum se cresc copiii. Dar observ în jurul meu lipsa de maturitate socială a oamenilor. Lipsa lor de consecvență, de stabilitate, de seriozitate chiar și cred că asta se datorează în special părinților și felului în care au crescut.

Părinții, cei mai importanți dascăli

Părinții sunt, conștienți sau nu, cei mai mari dascăli ai noștri. Cel mai mărunt gest al lor se poate transforma în caracteristica de bază a copilului. Fie că e bun sau rău, copilul își va însuși acel gest pentru că vine din partea celui care i-a dat viață și de care rămâne legat până la moarte, prin fire, prin genetică și prin latura spirituală care se transmite din generație în generație.

De aceea e bine ca înainte de a da viață unei ființe, să încercăm în primul rând să fim noi un exemplu. În acest fel nu va mai fi nevoie să citim cărți pentru a ne educa copilul, îl vom educa prin noi înșine, prin ceea ce suntem, prin starea pe care o aveam, iar aceasta, credeți-mă, este cea mai eficientă metodă!

Desigur, copilul după ce crește și devine conștient de viața sa, se va educa și singur. Și uneori, nu știu cum, așa cum s-a întâmplat și în cazul meu, Cineva, probabil de acolo de sus, are grijă ca educația copilului care a fost privată de exemplul părinților să fie chiar poate mai bună decât acelora care au avut ambii părinți. E o taină cum se întâmplă acest lucru și cred că sunt privilegiați cei cărora li se întâmplă.

Cert este că, indiferent de cum a arătat copilăria noastră, situația familială, sau împrejurările în care am crescut, trebuie să fim mulțumitori față de toate. Doar după ce vom fi mulțumitori vom reuși să ne maturizăm cu adevărat și să trecem la un nivel de înțelegere și de trăire a vieții.  Eu cred că puterea interioară a omului și felul în care a fost creat îi dă posibilitatea să răzbească indiferent de situațiile prin care trece. Cred că suntem mai nelimitați decât am crede!

Mama, ființă unică

Am vrut să vă împărtășesc aceste gânduri oferindu-vă exemplul vieții mele. Nu îi doresc nimănui să crească fără unul din părinți, sau chiar fără ambii părinți. Sigur, motorul cel mai puternic al familiei este mama. Vedeți de ce este important să creștem oameni responsabili? Și în special fete responsabile? Pentru ca ele să devină ulterior mame responsabile. Și nici o binecuvântare nu este mai mare decât aceea a unei mame model, care ține întreaga familie unită și fericită. Sigur, și soții și tații au rolul lor, dar inclusiv fericirea lor este dependentă de fericirea și de starea femeii și a mamei. Ea este dirijorul stării de bine, prin feminitatea, prin gingășia ei, prin pacea ei, tot ce este în jur devine una cu ea, totul se transfigurează prin ea.

S-ar putea sa-ti placa si

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

FII PRIMUL CARE AFLA NOUTATILE! 
Aboneaza-te la newsletter si vei fi informat despre ultimele mele articole
Aboneaza-te