Calatorii

Pasiunea mea pentru jocurile horror

jocuri

„Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm” – George Bernad Shaw

După ce zilele trecute am pus mâna pe romanul „Jocuri preferate” al legendarului Leonard Cohen, mi-a venit ideea de a vorbi despre jocurile mele preferate, din copilărie și până acum.

De ce? Pentru că jocurile ne-au animat de multe ori viața. Ne-au ajutat să evadăm din rutină, să ne relaxăm, să descoperim lumi noi, sau chiar să ne facem prieteni.

Așa îmi amintesc de pildă de primul meu partener de joacă. În copilărie trăiam la țară. Înconjurată de frumusețile naturii, petreceam momente de vis prin pădure, la râu, sau la cules de fragi și mure. Îmi amintesc și acum cât de mult îmi plăcea să construiesc căsuțe din pământ pe care apoi le decoram cu diferite frunze sau flori.

Totul a început în copilărie…

Aceste obiceiuri nevinovate s-au rărit odată cu noii vecini care s-au mutat în apropierea casei noastre. Noua familie avea o fetiță de vârsta mea cu care m-am împrietenit repejor, bucuroasă că voi avea de acum un camarad de joacă serios. Ea se mutase la țară din oraș și adusese odată cu venirea ei ceva ce mie îmi captase atenția total, o consolă Nintendo. Bineînțeles că mi-a arătat cum se folosește, mie care la vremea aceea îmi plăcea să joc Mario și mă pricepeam chiar destul de bine, întrucât reușeam să ating level după level. Desigur că uitam să și mâncam dar avea grija mama să vină din când în când cu nuiaua la mine.

Addicted to games

După ani de zile am decis să îmi cumpăr un PlayStation 4 pe care nu l-am folosit o lungă perioadă de timp. Totul, până am descoperit un joc foarte interesant și anume Outlast. Acest joc mi-a reaprins dorința de a mă juca și de a uita din nou să mănânc și să beau apă :).

Asta numesc eu pasiune! După aceea au mai apărut și alte jocuri din categoria horror care mi-au plăcut la nebunie. De exemplu, „The evil within 1 Și 2”, „Alien Isolation”, „Outlast Whistleblower”, „Outlast 2”, „The last of us remastered”, „Resident evil biohazard”, „Until dawn” și mai nou „The Friday 13th” care este un joc horror online (putem juca și cu alți prieteni).

Ce mă atrage la astfel de jocuri

Toate aceste jocuri au în comun teroarea, frica și arta de a supraviețui. Unele dintre aceste jocuri îți pun la dispoziție arme, altele doar o cameră video, ceea ce mi se pare foarte foarte interesant. Te scoate din zona de confort și practic te împinge sa îți scoți abilitățile primare :).

Sunt curioasă care sunt jocurile voastre preferate? În următoarele articole voi scrie în parte despre fiecare din jocurile enumerate mai sus.

S-ar putea sa-ti placa si

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

FII PRIMUL CARE AFLA NOUTATILE! 
Aboneaza-te la newsletter si vei fi informat despre ultimele mele articole
Aboneaza-te