Sanatate

Cum M-am Lasat De Fumat: Lupta Mea cu Tigarile Si Cum Am Castigat

fumat, tigara, antifumat, smoking kills, quit smoking,stop smoking

This post is also available in: English

Cum M-am Apucat De Fumat:

Îmi doresc să îți povestesc despre experiența mea cu țigările. Pentru că de multe ori am conștientizat că era o problemă pentru mine, dar continuam să fumez. Stiu că există persoane care simt la fel ca mine. Dar care nu pot să se lase de fumat sau nu știu cum să o facă, iar asta le controlează viața.

Am început să fumez pe la 19 ani după ce aveam deja banii mei. Fumam pentru că mă simțeam ca o rebelă, era plăcut. Stăteam cu prietenii și mai ales pentru că învățasem că fumatul mă poate calma. Toate acestea erau benefice pentru mine atunci, dar nu realizam cât de dăunător este fumatul.

Aici discutăm despre cum ne putem prelua controlul asupra propriilor vieți. Cum să ne dominăm obiceiurile și cum să facem alegeri mai bune, mai conștiente pentru a fi mai fericite.
Sper să găsești inspirație în lupta mea cu țigările și să te ajute să câștigi și tu propria ta luptă antifumat.

Efectele fumatului în viața mea

După 7 ani în care am fumat uneori zi de zi și alteori ocazional, am decis să renunț la acest obicei prost. Decizie care a venit după ce m-am uitat atent în oglindă. Am văzut că la o vârstă fragedă tenul meu arăta încărcat și foarte obosit.

Când am văzut ce impact are fumatul asupra frumuseții mele am simțit că m-am trezit instant. Ca și cum cineva mi-a aruncat cu apă rece pe față. Nu îmi doream ca efectele nocive ale țigărilor să se amplifice și să am un ten tern, fără viață, și pe de-asupra îmbătrânit prematur. Deși știam despre ele, nu simțeam prea tare efectele negative ale țigărilor asupra sănătății. Pentru că atunci corpul meu tânăr rezista cu stoicism la toată nicotina și tot fumul de țigară pe care i le dădeam.

Cu toate acestea, când fac schimbări în viața mea, tind să fac schimbări mari. Iar când m-am lăsat de fumat am adoptat și un stil de viață echilibrat. Chiar dacă nu simțeam un impact prea negativ al tutunului asupra corpului meu,. Voiam să mă susțin din toate punctele de vedere pentru a spune stop fumatului cu succes.

Eram hotărâtă și în prima săptămână am ales să merg la sală și să fiu mai atentă la ce pun pe masă. O dietă sănătoasă și exercițiile fizice regulate fac un stil de viață sănătos care surprinzător m-a ajutat să renunț foarte ușor la țigări. Eram activă și corpul meu primea ce avea nevoie pentru a nu mai cere nicotină. Nici prin gând nu mai îmi trecea să mai fumez. Am dus-o așa mult timp, până când am avut o recădere.

Transformarea vieții mele: în sfârșit nefumătoare

După 3 ani de succes în care nu am pus țigară în gură, dintr-o prostie m-am apucat de fumat din nou. De data asta lucrurile stăteau cu totul diferit pentru că eram conștientă că țigările îmi fac rău, dar totuși fumam. Să nu mai spun că mă simțeam și vinovată uneori față de mine însămi pentru că reluasem acest obicei nociv.

Fiind în România unde peste tot în spațiile publice se fumează îmi venea din ce în ce mai greu să mă las de țigări. Ieșeam la o terasă și toți prietenii mei fumau, fumam și eu, evident. Dimineața la cafea sau după o masă copioasă țigara era bineînțeles nelipsită. Fumam și ca să mă simt mai bine după ce aveam un moment dificil. Deveneam din ce în ce mai dependentă de ele, atât de tare încât negam că devin o problemă tot mai mare și că îmi fac rău. Îmi oboseau tenul și corpul, mă simțeam amețită, dar totuși le fumam!

Mă apucasem din nou de sală și observam că îmi era din ce în ce mai greu să duc la bun sfârșit exercițiile fizice. Mă simțeam slăbită și continuam să îmi fac rău fumând până într-o zi, de curând, când am spus ”STOP fumatului! Eu pot să mă las de fumat!”

Renunțarea la fumat: beneficii vizibile

Iată-mă în prima săptămână de luptă antifumat. Am avut câteva tentative de a-mi aprinde o țigară, dar de fiecare dată îmi spuneam motivele pentru care m-am lăsat de ele și îmi trecea. Este o experiență puternică pentru mine să știu de ce nu mai fumez și să îmi amintesc de aceste motive când pofta de fumat reapare.

Beneficiile pe care le-am experimentat până acum cât timp am stat fără țigări sunt enorme. Mă simt excelent, nu mai obosesc repede, simt că pot să respir. Aspectul tenului meu s-a îmbunătățit vizibil. Nu mai este lipsit de viață, ci este strălucitor și simt că și pielea mea respiră altfel.

Cel mai mare beneficiu al lăsatului de fumat este că simt că sunt mai puternică și în control și că o țigară nu mă mai poate domina. Simt că mi-am cucerit din nou viața, obiceiurile și am câștigat contra dorinței de a fuma. Nimic nu îmi dă o satisfacție mai mare decât sentimentul propriului succes.

Sunt foarte fericită că am reușit din nou să renunț la fumat și de data asta lucrurile vor rămâne așa 🙂

Cam atât despre mine și despre fumat. Mi-ar plăcea foarte mult dacă mi-ai scrie despre experiența ta cu țigările și dacă ai reușit să te lași de fumat. Ce ai încercat, ce a mers și ce nu? Scrie-mi în comentarii. De-abia aștept să citesc ce îmi scrii.

Love, Aisel.

Aspire to Inspire!

S-ar putea sa-ti placa si

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

FII PRIMUL CARE AFLA NOUTATILE! 
Aboneaza-te la newsletter si vei fi informat despre ultimele mele articole
Aboneaza-te